Încălzirea domeniului nou
De ce, în primele 21 de zile după verificarea domeniului, campaniile pleacă întâi către cei mai activi abonați.
Gmail, Yahoo și ceilalți furnizori nu au încredere într-un domeniu care trimite brusc mii de emailuri. Ei învață domeniul după cum reacționează oamenii. Dacă primele emailuri ajung la adrese vechi, care nu mai deschid sau nu mai există, domeniul pierde reputație și mesajele încep să ajungă în Spam.
De aceea, după ce domeniul tău e verificat, îl încălzim: campaniile pleacă întâi către oamenii care chiar citesc.
Cum funcționează
În primele 21 de zile de la verificarea domeniului, campaniile de email pleacă doar către abonații activi:
| Zilele | Cine primește campaniile |
|---|---|
| 1–7 | cei activi în ultimele 30 de zile |
| 8–14 | cei activi în ultimele 60 de zile |
| 15–21 | cei activi în ultimele 90 de zile |
| din ziua 22 | toată lista |
„Activ” înseamnă că, în acel interval, omul a deschis un email, a dat click, a vizitat site-ul, a comandat sau a fost adăugat ca contact.
Listele cu mai puțin de 2.000 de abonați la email nu au nevoie de încălzire, așa că la ele regula nu se aplică.
Unde vezi și unde o oprești
În Setări → Email, integrare și API, secțiunea Încălzirea domeniului arată ziua în care ești (de exemplu „Ziua 5 din 21”) și cui pleacă acum campaniile. Același mesaj apare și în editorul campaniei.
Încălzirea e pornită implicit. O poți opri debifând Încălzește domeniul nou înainte de a trimite către toată lista și apăsând Salvează. Recomandăm să o lași pornită, mai ales după o mutare de pe altă platformă.
Automatizările, emailurile tranzacționale și testele nu sunt afectate.
Scrie-ne și îți răspundem pe email. Dacă ai deja cont, deschide un tichet din aplicație, la Suport.